Home » Știință » Un tratament anticancer a generat rezultate remarcabile în cazul unor pacienţi

Un tratament anticancer a generat rezultate remarcabile în cazul unor pacienţi

Publicat: 19.01.2016
Tratamentul a fost atât de eficient în cazul unora dintre pacienţi, încât aceştia şi-au recăpătat abilitatea de a merge.

Medicii britanici din oraşul Sheffield au anunţat, luni, că mai mulţi pacienţi diagnosticaţi cu scleroză multiplă au prezentat o serie de ameliorări remarcabile, după ce au primit un tratament care, de obicei, este utilizat împotriva cancerului, informează bbc.com.

Scleroza multiplă este o maladie care, în prezent, este incurabilă. Potrivit independent.co.uk, noul tratament a permis unor pacienţi diagnosticaţi cu această boală să meargă din nou, prin „restartarea” sistemelor lor imunitare.

În cadrul unui test clinic desfăşurat la Spitalul Royal Hallamshire din Sheffield, desfăşurat pe un număr de 20 de pacienţi, cercetătorii au folosit celule suşă în transplanturile de măduvă osoasă.

Metoda în cauză, denumită transplant autolog de celule suşă hematopoietice (HSCT), are efect prin utilizarea chimioterapiei, pentru a distruge acea parte a sistemului imunitar care cauzează scleroză multiplă.

Testul clinic a fost prezentat în cadrul unui program de televiziune – BBC Panorama.

Tratamentul a fost atât de eficient în cazul unora dintre pacienţi, încât aceştia şi-au recăpătat abilitatea de a merge.

Profesorul John Snowden, medic hematolog la Spitalul Royal Hallamshire din Sheffield, spune că sistemele imunitare ale acestor pacienţi au fost „restartate” până la punctul de dinainte de declanşarea sclerozei multiple.

Scleroza multiplă afectează sistemul nervos central şi este diagnosticată, în general, la persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani.

Peste 100.000 de persoane din Marea Britanie trăiesc în prezent cu această maladie neurologică incurabilă.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Tesla a ajuns la o înțelegere confidențială în procesul unui accident mortal din 2019

Aproape 16.500 de oameni au murit în vara aceasta în Europa din cauza schimbărilor climatice

Zilele Bucureștiului 2025, celebrate în weekendul 20-21 septembrie

Donald Trump a declarat că „este o onoare să-l am ca rege” despre Charles al Marii Britanii

Un cap mumificat din Bolivia, vechi de 350 de ani, nu este ce au crezut cercetătorii

Surpriza din fosile: Ce mâncau crocodilii acum 66 de milioane de ani?

„Soluția simplă” care ar putea distruge ChatGPT, dezvăluită chiar de OpenAI

Cum avioanele comerciale expun pasagerii la gaze neurotoxice

Robert Redford, ultimul mare star clasic de la Hollywood

Spune-mi la ce oră mănânci, ca să-ți spun când o să mori: Un studiu dezvăluie o legătură îngrijorătoare

Celulele rănite „vomită” pentru a stimula vindecarea în corpul uman, au descoperit oamenii de știință

Test de cultură generală. Ce este Briciul lui Occam?

Astronomii au auzit, în premieră, sunetul unei găuri negre „aruncate” prin spațiu

Cel mai nou tip de înșelătorie: O femeie i-a trimis bani unui „astronaut blocat în spațiu”

Uniunea Europeană amenință Israelul cu sancțiuni dacă nu oprește ofensiva terestră în Gaza

Acord între Statele Unite și China: Cum va continua TikTok să funcționeze în SUA?

Omul care a învins cancerul şi a făcut înconjurul istoric al lumii cu barca

Delfinii roz din Amazon, deja aflați pe cale de dispariție, sunt acum amenințați de poluarea cu mercur